26 august 2007
Casa mea e in santier sau, ma rog, va fi de luni sau, ma rog, ar fi trebuit sa fie de luni dar va fi de miercuri, ca de abia atunci vin meseriasii, ocazie cu care am scos tot ce era de prisos in apartament, adica aproape tot in afara de mobila, plus ceva mobila. In decursul acestei actiuni mainile mele acoperite de praf au dat peste diverse vestigii. Sa o luam metodic, in functie de stratul arheologic pe care au fost descoperite in urma sapaturilor.Pe primul strat, cel mai aproape de suprafata, excavatiile au descoperit cursurile mele din facultate. Astea au luat in proportie de 90% drumul risaicãlbinului. Printre cursurile din anul intai ochiul meu ager a vazut materii inutile precum analiza matematica, algebra nu-stiu-de-care si alte din astea. La vremea respectiva ni se promitea ca sirurile Rimini si sumele am-uitat-cum or sa ne fie de folos in materiile ce vor urma si inghiteam ca nu aveam ce face. Dupa 5 ani de facultate pot sa zic cu siguranta maxima ca din materiile alea ne-au fost de folos doar 10%, 10% din care marea majoritate oricum le stiam din liceu. Eh, s-a terminat si am iesit sub scut.
Tot sapand eu ma adanc am dat de FITUICI. Si nu cateva. Cred ca depasesc ca si cantitate de informatii cursurile de le-am aruncat. De fapt marea lor majoritate erau reduceri la scara ale cursurilor, toata informatia dintr-un semestru redusa la dimensiuni care pot intra neobservate intr-o palma. :D Ochiul ager de student la electronica precum si imprimanta cu multi DPI m-au dus unde sunt aici, adica cu diploma in mana. De fapt diploma e inca la "Departamentul Diplome" din UPB ca nu imi vine sa ma grabesc sa mi-o iau. Cred ca vor mai dura ani daca nu cumva se intampla vreo minune si ma duce cineva de manuta.
Eh, trecand si la lucruri mai normale, sapand si mai adanc, am descoperit jucariile mele din tinerete, trenuletul electric cu care ma jucam cand eram mic, gara, podurile, macazurile, vagoanele... Dupa ce iese casa din renovare sigur il mai intind o data, for old times sake.
Am mai descoperit o masina de tabla cu girofar care facea un zgomot misto cand o duceam cu mana pe covor, zdranganea cumva ca o sirena de politie. Tin minte ca maica-mea nu ma lasa sa ma joc cu ea. Dupa vreo cateva secunde de jucat, nu m-a mai lasat nici acum. :(
L-am redescoperit si pe Toto, urusuletul de plus, de care eram nedesapartit pana la vreo 5 ani. :D Eu, ca eu, dar maica-mea statea la fiecare dintre articole si se minuna mai tare decat mine: "uite, cartea din care iti citeam atunci cand aveai piciorul in ghips, uite cuburile cu animale...". Bineinteles astea nu se arunca niciodata. :D
N-am fost cand au pus pozele in ordine. :D
In alta ordine de idei, am descoperit haine de acum un an sau doi, haine genul stramt pe care mi-era jena sa le port ca stateau lalai pe mine. Acum imi ies pectoralii in evidenta dar imi iese si burta. :(( I must go on a diet, or something. Acum 6 luni nu eram asa. :D
I am a softy today, amintirile ma chinuieste. :D I need a hug.













